CFR suplimentează trenurile de Sărbătorile Pascale; călătorii vor respecta regula ''un loc liber, un loc ocupat'' | Vocea Europei
Economie

CFR suplimentează trenurile de Sărbătorile Pascale; călătorii vor respecta regula ''un loc liber, un loc ocupat''

Capacitatea de transport feroviar va fi suplimentată în perioada Sărbătorilor Pascale, iar călătorii trebuie să respecte distanţa socială prin aplicarea regulii „un loc liber, un loc ocupat”, a anunţat, joi, CFR Călători, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Conform companiei, se recomandă cumpărarea biletelor din timp, pentru a exista o predictibilitate a cererii şi pentru a se putea dimensiona modul de suplimentare a trenurilor cu vagoane la numărul de locuri solicitat.

„Pentru evitarea aglomerării trenurilor în această perioadă prilejuită de Sărbătorile Pascale şi pentru a putea suplimenta în mod operativ capacitatea de transport pentru preluarea fluxurilor de călători, cu respectarea distanţei sociale prin aplicarea regulii „un loc liber, un loc ocupat”, rugăm călătorii să-şi facă rezervare din timp şi să nu mai cumpere bilet în ultimul moment. Menţionăm faptul că trenurile au fost deja suplimentate pentru această perioadă. Recomandăm tuturor cumpărarea biletelor din timp, pentru a avea o predictibilitate a cererii şi pentru a ne putea astfel dimensiona cât mai bine suplimentarea trenurilor cu vagoane la numărul de locuri solicitat. Cumpărarea cu anticipaţie a biletelor se poate face în această perioadă, înainte de plecare cu 10 zile. De asemenea, recomandăm cumpărarea online de bilete de tren pentru a evita manipularea banilor în numerar, este indicată efectuarea plăţii la ghişeu cu card bancar sau telefon în punctele de vânzare unde este posibil acest lucru şi respectarea unei distanţe de minim de 2 m între călători la ghişeele caselor de bilete/birouri de informaţii”, precizează CFR Călători.

Potrivit sursei citate, în Gara de Nord Bucureşti şi în alte staţii au loc filtre la peroane, la trenurile aglomerate, pentru a se asigura faptul că în trenuri vor urca doar pasagerii care au bilet.

„Facem apel la călători să nu urce în tren fără bilet în situaţia în care la casa de bilete/ghişeu li se comunică faptul că locurile au fost epuizate. Recomandarea este valabilă şi pentru persoanele posesoare de abonamente /autorizaţii. Persoanele care trebuie neapărat să călătorească în această perioadă cu trenul, sunt obligate să respecte toate prevederile Ordonanţelor Militare, regulile de comportament şi igienă impuse de Ministerul Sănătăţii, şi este important să aibă în vedere recomandările noastre de călătorie pentru a le putea asigura un transport în condiţii de siguranţă. Vă rugăm informaţi-vă doar din surse oficiale! Nu daţi curs informaţiilor, părerilor sau opiniilor nefundamentate!”, atenţionează operatorul feroviar.

Biletele de tren pot fi achiziţionate cu anticipaţie de 10 zile prin următoarele canale: online (de pe www.cfrcalatori.ro), de la automatele de vânzare bilete din gări şi, dacă nu este posibil altfel, direct de la casele de bilete din gări şi distribuitori autorizaţi (agenţii de turism).

Pasagerii sunt sfătuiţi ca, înainte de efectuarea călătoriei, să se informeze despre modificările survenite în circulaţia trenurilor la personalul din staţiile CFR, precum şi telefonic, la numerele din gări publicate pe site-ul companiei sau din aplicaţia Trenul Meu. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Let’s block ads! (Why?)

Adaugă un comentariu - Vocea ta e Vocea Europei!