Cluj: Tânăr accidentat grav la tăiat de lemne; a intervenit un elicopter SMURD | Vocea Europei
Eveniment

Cluj: Tânăr accidentat grav la tăiat de lemne; a intervenit un elicopter SMURD

Un tânăr de 20 de ani s-a accidentat grav, vineri, în timp ce tăia lemne într-o pădure clujeană, pentru salvarea acestuia fiind solicitat un elicopter SMURD.

„O autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SAJ şi un elicopter SMURD au intervenit ca urmare a accidentării grave a unui tânăr, care efectua lucrări într-o zonă împădurită din apropierea localităţii Aşchileu Mare. Evenimentul s-a produs în jurul orei 11,00, iar în momentul sosirii echipajului elicopterului SMURD la locul accidentului, tânărul era în comă şi prezenta traumatisme grave în zona capului. S-a reuşit stabilizarea stării acestuia de către echipajele medicale ale SAJ şi elicopterului SMURD, fiind apoi transferat în ambulanţă, cu sprijinul pompierilor, şi transportat către Unitatea de Primiri Urgenţe din Cluj-Napoca”, informează ISU Cluj.

Potrivit unor surse judiciare, o creangă s-ar fi rupt şi l-ar fi lovit în cap pe tânăr, în timp ce acesta tăia un copac. AGERPRES/(AS-autor: Marius Septimiu Avram, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Let’s block ads! (Why?)

Adaugă un comentariu - Vocea ta e Vocea Europei!